- 01 apr
- 2013
Junior Rangeri implicați de la Dunăre-n Carpați
În perioada mai – septembrie 2013, ProPark Fundația pentru Arii Protejate va implementa proiectul „Junior Rangeri implicați de la Dunăre-n Carpați” care are ca scop ridicarea nivelului de acceptare a Parcului Naţional Piatra Craiului și Parcului Natural Balta Mică a Brăilei în rândul comunităților locale limitrofe, prin promovarea unor activități de tip Junior Ranger și informarea şi conştientizarea locuitorilor din Braşov.
Proiectul continua demersul început în 2012 prin înființarea unui Club Junior Ranger în cadrul Grupului Școlar de Prelucrare a Lemnului Constantin Brâncuși Brăila pentru Parcul Natural „Balta Mică a Brăilei.
Proiectul inițiat in 2013 are următoarele obiective:
- Formarea a cel puțin 20 de tineri Junior Rangeri, motivați și implicați care să desfășoare activități educative de voluntariat în colaborare cu administrațiile și custozii ariilor protejate din județul Brașov prin înființarea în cadrul Liceului de Științele Naturii Brașov a Clubului Junior Ranger pentru Ariile Protejate din Județul Brașov.
- Asigurarea cadrului pentru schimbul de experienţă şi transferul de informaţii între 30 de membri din echipele Junior Ranger din PN Piatra Craiului şi PN Balta Mică a Brăilei prin organizarea a două tabere educative paralele în cele două arii protejate.
- Sensibilizarea locuitorilor din Brașov asupra valorilor naturale şi turistice ale ariilor protejate din județ prin organizarea unui eveniment local adresat publicului larg în luna mai și prin înființarea în cadrul Centrul de Informare Turistică Brașov a unui Punct de Informare pentru Ariile Protejate din Brașov.
Atât Parcul Natural Balta Mică a Brăilei cât și Parcul Național Piatra Craiului sunt arii protejate având o importanță deosebită pentru conservarea unor specii, habitate și peisaje naturale foarte valoroase la nivel național și internațional.
În ambele zone, comunităţile locale şi-au asigurat existenţa şi dezvoltarea în timp, pe baza utilizării resurselor naturale. Din această cauză, în prezent chiar și după 12 ani de existență a parcurilor, marea majoritate a locuitorilor din comunitățile locale se împotrivesc ideii de conservare a zonei, îngreunând aplicarea măsurilor de management și creând nenumărate probleme administrațiilor acestor parcuri..
Cluburile Junior Ranger înființate în cadrul liceelor reprezintă un instrument extrem de folositor de promovare a ariilor protejate în rândul tinerilor și comunităților, prin implicarea lor în activități plăcute și distractive, utile pentru ei și de un real folos pentru administrațiile acestor arii.
Prin activitățile propuse care se vor desfășura în cadrul Cluburilor Junior Ranger și a celor două tabere (organizarea unui eveniment de Ziua Biodiversității, amenajarea unui Centru de Vizitare pentru Ariile Protejate în cadrul Centrului de Informare Turistică din Brașov, lucrări de întreţienere a două poteci tematice din Piatra Craiului), proiectul va asigura punctul de pornire pentru activitățile ulterioare ale Cluburilor acționând ca un liant între Clubul nou înființat la Brasov și cel existent din Brăila.
Parteneri:
Administrația Parcului Natural Balta Mică a Brăilei,
Administrația Parcului Național Piatra Craiului
Grupul Școlar de Prelucrare a Lemnului Constantin Brâncuși Brăila
Colegiul de Științe ale Naturii ‘’Emil Racoviță’’
Agenția Pentru Protecția Mediului Brașov
Consiliul Județean Brașov
„Junior Rangeri implicați de la Dunăre-n Carpați”
Proiectul este finanțat prin Programul Spaţii Verzi, Componenta Arii naturale protejate sprijinit de Fundația pentru Parteneriat și Mol România.
