Mircea Vergheleț, despre parcurile model, de unde am plecat și încotro

Autor: Eliza Marin

Parcul Național Piatra Craiului a obținut rangul de cult printre munțomanii din România, mulți călători ajungând să își tatueze pe suflet părți străbăture din spectaculosul peisaj. Dincolo de darul natural al zonei, am vrut să știm ce fel de administrație se află în spatele acestui model. Așa că am stat de vorbă cu directorul parcului Național Piatra Craiului, Mircea Vergheleț despre evoluția acestui proces, încercând să aflăm cât la sută este pozitie strategică și cât este muncă asiduă.

Ați participat la înființarea primelor parcuri naționale, coordonator la serviciul de arii protejate, ați înființat asociația administrațiilor de arii protejate. Cum vedeți evoluția  adminsitrațiilor de arii protejate din 2000 și până în prezent?

În primul rând, cred că a fost foarte important că înainte de 2000 nu  am avut arii protejate deloc. Poate pare ilogic ce spun dar, făcând comparație cu celelalte țări din Carpați cu care colabrăm, faptul că nu am avut adminsitrație deloc a fost un avantaj,  pentru că am beneficiat de consultanță de la oameni cu experință atunci când am început proiectul cu Banca Mondială. Am făcut aceste administrații de la zero așa cum am crezut noi și ei că este bine să le facem. Făcând o paralelă cu trecerea de la alb negru la color la televizoare, nu poți face colorul fără alb negru. Noi am avut șansa să nu fi avut nimic înainte și să avem colaboratori foarte buni de la Banca Mondială și am putut să facem proiectul de la zero. Am scris și proiectul de zero, tocmai pentru că rezultatul reprezentanților care au redactat proiectul aproape a fost respins. Am fost un consilier al ministrului, Florea Trifoi și cei trei directori de parcuri, eu, Erika Stanciu de la Retezat și Ovidiu Iorgu de la Vânători Neamț și împreună cu cei de la Banca Mondială am reușit să rescriem bazele proiectului. Au existat niște oameni la administrațiile silvice care erau pasionați și au reușit să se implice. A fost o activitate de pionierat și curaj șă îți lași locul destul de sigur de la ocol sau Direcția Silvică și să mergi la o administrație de parc, nesigură.

Marele Grohotiș © Mircea Vergheț

Uitându-vă în spate la redactarea proiectului, vizionând ideile alb pe negru al imaginii dvs. de parc, cum credeți că a evoluat aceasta de atunci?

Eu cred că foarte bine. Și s-a dovedit în timp că la ce ne-am gândit atunci a fost viabil și funcționează chiar și acum. Practic, modelele de administrații au fost replicate la celelalte administrații de arii protejate din România atât ca structură cât și ca mod de funcționare, tipuri de posturi, număr de persoane. Ca evoluție, eu zic că mergem către bine. Dacă ne uităm doar la ceea ce depinde de administrațiile de parcuri, mergem bine. Dacă ne uităm la nivelul național, acolo s-ar fi putut și încă este loc de mai bine. Tot în acest proiect a fost creată prima lege a ariilor protejate din România. Între timp am intrat în Uniunea Europeană. Au venit siturile Natura 2000. Ele ocupă o suprafață destul de mare, nu au fost destul de bine explicate, au fost și multe efecte negative din partea unor autorități care au interzis orice activitate economica în aceste situri. Lucrul care nu este adevărat, pentru că siturile Natura 2000 are un nivel de protecție mai scăzut decât un parc național. E arie protejată, trebuie conservată strarea favorabilă a habitatelor speciilor, dar asta nu înseamnă că este protecție integrală sau protecție strictă. La fel și desemnearea lor nu s-au facut toate logice, s-au introdus intravilane, care implica muncă în plus pentru avize ale oamenilor degeaba. Lucruri care puteau fi evitate prin consultare cu comunitățile din acele zone. Pe de altă parte, cred că perioada romantică de declarare a arilor protejate a cam trecut. În momentul de față, există opoziție, sunt și bani mai mulți. În acel moment, cineva de la Banca Mondială mi-a spus că nu știm ce noroc avem, atunci în 1999, că nu există bani în dezvoltarea ariilor protejate în România.

Casa Creasta Sinea© Mircea Vergheleț

Ce relație aveți cu comunitățile locale?

Există și acum o situație mai încordată între comunitățile locale și administrația de parc pentru că nu este nici un fel de stimulent pentru cei care au terenuri în parcuri. Anul trecut s-au dat compensații pentru suprefețele de pădure care sunt în zonele de protecție, dar anul acesta nu știu dacă mai sunt bani. Deci nu este ceva sigur. Este nevoie de proiect politic.

Alt program care ne ocupă mult din activitate în planul de management este legat de păstrarea caracterului tradițional al cosntrucțiilor din zona parcului. Nu există nici-un stimulemnt din partea guvernului pentru a păstra aceste reguli. Toate construcțiile trebuie să vină la avizat. Avem o arhitectă care este în Ordinul Arhitecților din România și un peisagist în Consiliul științific. Ca să pui acoperiș din țiglă ceramică sau șis este mai scump decât acela din tablă, dar fiind mai scump, ei așteaptă diferența să fie decontată de noi, spunând că sunt dezavantajați față de ceilalți proprietari din afara zonei stricte.  

Capra neagră © Mircea Vergheleț

Din evaluările de teren, câte exemplare de capră neagră există în parcul Piatra Craiului?

Când lucram ca silvic umblam prin pădure să pozez un exemplar de capră neagră și nu găseam. Acum sunt 240 de exemplare. Ceea ce este important este faptul că, pe lângă că nu se vânează, în niciun parc național din România nu se face asta, și nici nu se braconează foarte mult, vin caprele la 5 metrii de turiști să pască. Situația s-a schimbat total și vizibil.

Colții Chiliilor © Mircea Vergheț

De meserie sunteți inginer silvic, cum vedeți structura administrativă a Regiei Naționale a Pădurilor în ceea ce privește ariile protejate?

Deocamdată, este ce cea mai pusă la punct structură pentru adminsitrarea ariilor protejate. Există deja experiență, oamenii care sunt acolo lucrează de mullt în domeniu, avem sisteme de raportarea, în cadrul unui proiect United Nations Development Programme (UNDP) am dezvoltat un sistem de management al timpului, care face o evaluare a costurilor de personal legate de activitățile prevăzute în planul de management, o corelare între numărul de ore al unui angajat și activitatea din planul de management în care a fost implicat în anul respectiv. Iar acest lucru se face centralizat pentru toate ariile protejate din România apoi se adună pe un software care a fost dezvoltat în cadrul acestui proiect. La fel, există un sistem de raportare al activităților care este pus la punct. Nu cred că alte structuri au așa ceva. Aproape toate ariile protejate au avut proiecte finațate de Programul Operațional Sectorial (POS) ce conțineau traininguri, multe dintre ele făcute la Propark. Eu cred că administrațiile de la Romsilva sunt ceea ce trebuie. Bineînțeles că am indentificat niște nevoi, atât financiare cât și de personal, dar de la an la an bugetul a crescut, poate că am și demostrat că facem activitâți, s-a ajuns la 4 milioane de euro pe an la toate cele 22 de parcuri. Bineînțeles, că dacă compari cu parcuri naturale din Germania, parcul național Berchtesgaden de pildă are 3 și ceva de milioane de dolari doar al unui parc. E cu totul altceva. Sunt 120 de angajați, nu există altă administrație pe teritoriul parcului, întrețin toate drumurile, adică au mai multe activitâți decât noi. Aici pădurea este păzită de către ocoalele silvice private sau de stat, pășunile sunt administrate de primării sau de proprietari, deci practic parcul este o institutie care veghează ca activitățile care se derulează în interior să fie în concordanță cu legislația și să nu afecteze speciile și habitatele din parc. Noi nu administrăm direct terenului și atunci costurile sunt mai mici. Ca dotări stăm bine. Avem centrul de vizitare cu 7 mii de vizitatori anul trecut. Anul acesta probabil că o să fie mai mulți. Din punct de vedem al infrastructurii stăm foarte bine.

Copii creastă © Mircea Vergheț

Am văzut că ați dezvoltat piste de biciclete pentru turiști, cum arată acestea?

Am avut un proiect acum 2 ani unde am făcut 11 trasee de biciclete, 150 de săgeți, 80 de stâlpi. Am avut proiect cu o firmă de construcții din Suedia, Skanska, ei au finanțat materialele, noi am făcut conceptul, hartă și panouri. Crește numărul de bicicliști. Este pus și în aplicațiile Munții Noștrii și ZenithMaps pentru folosire.

Crestă apus refugiu fotograf © Mircea Vergheț

Am văzut că sunteți implicat la nivel European și internațional, ca membru Wold Conservation of Protected Areas (WCPA), Man and the Biosphere, rețeaua de arii protejate din Carpați, ce ați adus acasă din aceste experiențe?

Bineînțeles, te întâlnești cu oameni din diferite țări care fac același lucruri similare și să găsim niște soluții și chiar să facem lucruri similare în parcurile din Munții Carpați.

Profil © Mircea Vergheț


Ce le recomandați celor care vor să vă calce pe urme?

Te gândești înainte să iei o decizie, pentru că poate să ducă la conflicte, sau la tot felul de lucruri. Apar și conflicte, care, uneori nu pot fi evitate. Experiența este foarte importantă. Nici eu n-am fost așa mereu. Eram mai colțos. Unii spun că încă sunt, dar nu mai sunt chiar ca la 25 de ani. Pe mine m-a ajutat că am lucrat 5 ani la Regie și m-am confruntat cu tot felul de situații de la alte parcuri și am câștigat experiență. Poate să urmeze biologia, silvicultura. E important să meargă pe teren. Când eram la Regie, jumătate din timp îl petreceream pe teren, să văd ce se întâmplă. Acolo este parcul, nu în birou.

Barsa Zărnești © Mircea Vergheț

Care sunt calitățile ce le căutați la oamenii cu care lucrați la parc?

După experiență, să fie cineva pasionat și să facă din suflet ceea ce face decât să fie foarte bine pregătit. Degeaba este super- pregătit dacă nu are chef.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *