Despre cum să fii eroul vieţii tale

Autor: Eliza Marin

Editor: Luminţa Tănasie

Foto: Eliza Marin

Făget, Cluj. În spatele unei case simple, de lemn construită deasupra unui grajd modest ce adăpostește animale ocrotite pentru bunăstare și nu pentru consum, este pădurea. Despărțită de lanuri cu urzici și un pârâu singuratic, aproape că nu distingi continuarea ei, ci mai degrabă te adâncești cu fiecare pas ca într-o grădină fermecată. Situl Natura 2000 adăpostește un întreg  material didactic cu urme de mistreți și de căprioare, iepuri, urși, scoarțe de fagi și carpeni, survolată de ulii și lăstuni.

Sunt mulți oameni interesați de lucrurile de care este preocupat Mugur Pop. Asociația Descoperă Natura, pe care el a înființat-o lângă Cluj, și-a găsit audiența printre oamenii care sunt îngrijorați de stresul în care lucrăm şi trăim, de statisticile ce reies în urma folosirii rețelelor de socializare, izolarea față de societate, precum și bolile mentale care se desprind din acest stil de viață. Nevoia de conectare cu natura este un proces vital pentru bunăstarea spirituală, mentală și emoțională umană. Conexiunea cu natura este o resursă pe care noi nu o mai valorizăm. Poate fi răspunsul atât de simplu ca o plimbare în parc?

Nu chiar. Mugur îmi spune “Nu suntem pregătiți să vorbim de structura asta a înțelegerii naturii. […] Povestea asta a singurătății este falsă. Atunci când eşti înconjurat de oameni sau ești într-un mediu supra-expus, se dezvoltă o singurătate a egoismului, a fricosului. Frică de a dărui dragoste, de relații, de a crea, care poate că nu o să iasă. Iar frica asta nu face decât să coloreze pustiiciunea cu un aperol sau lava cake. Se crează această iluzie sub aparența de civilizație. Asta în condițiile în care oamenii suferă de depresie, anxietate, supra-solicitare și burn-out. Pentru că nu ești unde ai vrea să fii. Avem impresia că noi vorbim, dar nu comunicăm. […] Singurătatea este un dar și este un lucru de care ne temem atunci când defapt noi nici nu suntem singuri. Noi suntem singuri numai atunci când refuzăm toată oferta aceasta a societății. Pentru că ne temem să interacționăm.

Asta nu înseamnă că nu poți dezvolta o anumită reziliență. „Scopul nostru este să creăm gust și interes. Joaca fiind instrumentul prin care dezvolți inteligența discursivă și cea emoțională. Noi lucrăm cu simțurile. Pentru că experiența asta nemijlocită este prin intermediul a ceea ce numim noi traductori ai mediului.

 “Eu am odiseea asta a eroului care răzbate. Poți să plângi, poți să te deprimi, psihotizezi sau cum se mai zice, sau să alegi să fii eroul vieții tale. Și-asta nu înseamnă că te apuci și îți pui pene în cap, ci să ai îndrăzneala să fii cum știi tu.”

Un element central al viziunii lui Mugur, cât și al Asociației Descoperă Natura este negocierea cu sine, alegerea între a consuma realitatea și a îndrăzni să o creezi pe a ta. Natura ne învăța că singurătatea vine tocmai atunci când noi ne diferențiem de ea. Altminteri toate procesele naturale sunt armonios interconectate.

În timpul materializării visului său de călătorie ecvestră, și anume în cadrul proiectului Călare în Carpați, Mugur a făcut corelația dintre abilitatea căilor de mediere și lucrul cu copiii sau adulții din medii defavorizate sau cu dizabilități.  După ce a asistat din întâmplare, dacă ceva poate fi considerat întâmplare, la un curs despre folosirea animalelor în terapie, au urmat colaborări cu universități din Cluj Napoca, precum UBB (Facultatea de Psihologie și Științele Educației) și USAMV CN (Facultatea de Medicină Veterinară) în cadrul diferitelor proiecte de cercetare ce vizau impactul activităților asistate de cai asupra dezvoltării socio-emoționale a copiilor cu autism.

A fost o provocare să lucrez cu copii cu dizabilități motorii, tetraplegie, cu sindromul Down. Mi-am dat seama că cel mai bun indicator este atunci când copilul zâmbește. Și cumva am făcut ca și cel posac, care nu comunică sau evită contact viziual, să fie nerăbdător pentru următorul curs. Acestea sunt mici miracole. Să meargă pe scări atunci când anterior nu o făceau, să comunice, să treacă pe sub cal atunci când el nu se puteau apleca, dar sub motivația că trecem pe sub cal ca pe sub pod. Prin prezența lui, ceva din mediul acesta non-agresiv de a se purta, din limbajul acest non-verbal, ca atunci când vine spre tine și te atenționează cu capul, este o încercare de comunicare în limbajul lui.

În timp ce învață să traducă limbajul naturii, copiii experimentează mai mult decât o simplă uimire la ceea ce descoperă; la nivelul cunoașterii – care se înmulțește cu știința, ei află despre culturile antice și preistorice, despre ceea ce simt copacii și modul în care aceștia comunică sau despre felul în care alte conștiințe animate, cum sunt caii, experimentează lumea. Există magie – cea mai reală formă de magie pe care o putem accesa într-o lume lipsită de superstiție bazată pe știință, dar dispusă să se înalțe dincolo de ea, în alte moduri de percepție.

Magia stă în prezență

Suntem poveștile pe care ni le șoptim în fiecare zi sau în cazul rețelelor de socializare, ceea ce vedem în fiecare oră. Experiența plonjarii în natură, cu toate simțurile l-a făcut pe Mugur să realizeze că, fie că suntem adulți, copii sau între, începem să dezvoltăm o supra-sensibilitate vizuală, neglijând celelalte simțuri prin care putem percepe lumea. Palparea rigidității unei scoarțe de copac, ascultarea activă a unui susur de apă dulce, mirosul ascuțit de piperul-călugărului sau gustul fragilor sălbatici sunt parte din povestea de care noi ne îndepărtăm încet, încet.

Dar dincolo de percepția asupra naturii, mai este și perspectiva utilitară prin care funcționează natura, care este diferită de felul în care omul funcționează în epoca post-modernă. Oamenii au dezvoltat niște nevoi artificiale, spune Mugur, egoiste, care nu numai că nu au sens într-un mediu natural, ci conduc la dispariția altor specii. Putem argumenta că suntem definiți de nevoile acestea. Această eternă încercare de a uni ceea ce simțim înăuntrul nostru cu tot ceea ce se întâmplă în afara noastră va fi mereu în conflict, atâta timp cât este împuternicită de o lume care este obsedată de productivitate, optimizare și stare de bine. Magia stă în prezență.

“Modelul comunității cailor este un model de urmat tocmai pentru că la ei respectarea ierarhiei din grup este un factor de armonie. Acest model este important pentru că noi avem mereu conflicte unii cu alții, tocmai pentru că nu ne înțelegem rolul în grup. Pentru că la noi liderul de grup este unul ales democratic, pe când la cai liderul este ales în funcție de calitățile necesare. Aici se identifică un sistem de matriarhat, iapa dominantă în grup trebuie să fie cea care poate duce grupul către un loc sigur de hrană, sursă de apă și adăpost împotriva prădătorilor, carnivorele mari. Rolul fiecăruia de a trăi în grup este în acord cu capacitățile lui. Noi nu mergem pe modelul de a avansa pe cineva până la limita incapacității maxime. Caii își găsesc fiecare locul în grup și fiecare folosește tot ce are mai bun.  Nu o să se ceară de la un animal mai timid să fie lider, pentru că din start pierde.”

Nevoia de comportament pro-social atît la animale cît și la om este esențială. Satisfacţia că poți să ajuți, spune Mugur, este o nevoie reală corelată cu consumul de opioide endogene. Acestea sunt substanțe chimice secretate natural de organism în situații de stres care au rolul de reducere a senzațiilor dureroase. Studii neurologice, ca acesta, spun că dincolo de percepția populară ce corelează opioidele sintetice cu dependența, opioidele secretate de corpul uman, cum ar fi endorfinele, au rolul de a reduce durerea fizică, anxietatea și de a menține corpul într-o stare de armonie. De asemenea, în cercetarea durerii, conexiunea socială este corelată cu producerea sau alevierea durerii. Cu alte cuvinte, durerea nu este doar senzația de contact cu stimulul dureros, ci și starea asociată cu sentimentele de izolare, respingere socială și stigmatizare.

În locul preamăririi teoriei omului ca prădător, alternativa ar fi să privim tema supraviețuirii omului prin abilitatea sa de încorpora bunătatea în tot ce face. Și aici Mugur nu face referire la bunătatea socială teistă, ci la rolul său ca medicament al fericirii.

Întrebându-l pe Mugur Pop cum se numește munca pe care o face, el a dat un răspuns scurt: antreprenoriat social sau jobby. În glosarul lui, „atunci când poți să faci job și hobby, îi zice jobby. Dar când vorbim astăzi de antreprenoriat social, tocmai asta îl definește, faptul că nu câștigul sau beneficiul direct este motivația pentru un astfel de business, ci să identifici resursele pentru categoriile marginalizate și vulnerabile.”

Extinderea acestui comportament pro-social asupra oamenilor care provin din mediile defavorizate, este la fel de vitală precum orice altă responsabilitate din comunitatea noastră.

“[Noi] lucrăm cu ofițerii din penitenciare, [la] un proper reaction kit. Care de fapt este un instrument despre ce și cum să facă ei în situațiile astea de criză, pentru care nimeni nu te poate pregăti. Pentru că fiecare chestie nemaiîntâlnită nu o poți prevedea într-o schemă, decât după ce s-o petrecut. Și-atunci, cum poți tu să te asiguri că omul ăla va avea o reacție corectă? […] Noi încercăm să facem exercițiul ăsta folosind caii. Și există deja exercițiul ăsta într-o pușcărie ecologică la Bastøy, Norvegia, făcută de Arne Kvernvik Nilsen. Deci există mișcări din astea, care încearcă să readucă binele ca instrument de remodelare a unor caractere care au suferit; pentru că ei sunt de fapt rezultatul unei societăți decrepite; ei nu sunt vârfuri; ei sunt ceea ce societatea o produs ca deșeu, pentru că n-o avut grijă.”

Adevărații lideri își îmbrățișează natura

L-am întrebat pe Mugur despre oamenii care i-au marcat viața, care i-au arătat cum se trăiește în adevăr, ceea ce el poartă mai departe în munca lui în fiecare zi.

„Am avut o profesoară, în timpul doctoratului. Ea m-o încurajat să fiu mai bine, că pot să fiu mai bun. Și avea ea o vorbă – Fiecare trebuie să aibă un om care să îl aibă la lacrimi. Eu am avut o mătușă, care de fapt s-a ocupat mult de mine. Ea trebuia să moară în anul în care m-am născut eu, de un cancer uterin. A fost așa o chestie, că i-o zis profesorul Hațeganu că mai are 6 luni –  la 40 de ani, cam nașpa. Zice, Mărioară, dragă, știi că este bine să te rogi, să ajuți oameni și sunt niște studii cu doze mari de vitamina C. Dacă vrei să încerci, îi mai mult decăt că n-ai făcut nimic. Și a băgat ani de zile vitamina C, că nu o pastilă rezolvă problema, asta se știe, că la 4 g o scoți în urină la talie medie, deci nu e o problemă de vitamina C, în niciun caz. Și femeia o murit după 38 de ani. Era o femeie care scria poezii, vorbea tot felul, mă plimba după ea pe la tot felul de doamne ale Clujului cu tot felul de prăjiturele, cu vioară, cu pian, cu d-astea. Dar modelul meu, dacă despre asta este vorba, eu am văzut-o făcând lucruri care m-au contrariat. Mă făcea să-mi fie jenă, să îmi fie rușine. Se lega de fete pe stradă și spunea “Draga mea, e așa de urât pentru o fată să fumezi pe stradă.” Era nașpa să vezi o tanti pe stradă care se bagă în seamă, se băga unde nu era treaba ei. Dar pornirea ei era foarte curată. “De ce ești așa dezbrăcată, draga mamii?” Pentru că nu are haine, că ea stă în gazdă și părinții nu-i dau bani decât pentru mâncare. Și-apoi mătușa își dă haina jos pe stradă și i-o dăruiește. Până astăzi chestia asta m-a marcat. Treaba aia cu haina de pe tine chiar am trăt-o. Cât să nu-ți mai pese că rămâi tu fără?!

În timpul liceului, când făcea explorări în peșteri, a deprins o serie de cunoștințe avansate de floră și faună, motivat de dedicația și datoria cu care profesorii voiau să trasmită mai departe niște informații bine înrădăcinate.

„Mi-am dat seamă că oamenii ăia, câtă generozitate au avut, ca să ne învețe, dar să ne învețe bine. Ei nu s-or grozăvit în fața noastră că ce știu ei. Ei ne-au învățat clar, lucruri”

„Așa și eu acum. Dau mai departe tot ce știu. Mai ales la călărie, eu am foarte multă răbdare. Am toate defectele din lume, dar am acestă nenorocită de calitate. Mai ales la copii, pe care îi văd că au motivare. Atunci desfac toată povestea asta […] pentru că îmi dau seama că o mare înțelegere vine din frică și frica asta dacă nu te ocupi de ea, orice algoritm îți explic eu, poziție, alea alea, tu n-o să poți aplica. Mintea ta este acolo unde o să-ți  dai drumul sau ce-o să se întâmple. Tot cu proiecția, ori din trecut că ai pățit-o, ori din viitor cum că o vei păți, și nu în momentul ăla glorios al prezentului, când poate că tu poți să faci chiar ceva. Și e fain să vezi asta la copii. Asta mă și motivează.”

Mugur Pop integrează natura ca pe o experiență senzorială multidimensională pentru oameni, dar dincolo de toate acestea, cred că munca lui servește întrebării neadresate a naturii umane. Natura umană va fi mereu în contradicție cu toate încercările de categorizare. Prin Descoperă Natura, singurul lucru pe care îl face Mugur este să argumenteze îndrăzneț că, pentru a fi în armonie cu natura din jurul nostru nu trebuie decât să ne îmbrățișăm natura noastră adevărată.

Articolul este scris in cadrul proiectului „Oameni pentru Natură”, finanţat de Fundaţia pentru Parteneriat şi MOL România.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *