- 01 sep
- 2025
Propark lansează un nou proiect în Armenia: Profesionalizarea serviciului Ecopatrol
În vara acestui an, Fundația Propark a lansat în Armenia un proiect internațional care are ca scop sprijinirea Serviciului Ecopatrol – o structură esențială pentru protejarea pădurilor și ariilor naturale din această țară. Proiectul vizează dezvoltarea capacităților profesionale ale personalului implicat, prin integrarea de competențe recunoscute internațional și prin construirea unui sistem solid de formare profesională.
Prima etapă a proiectului a avut loc în perioada 7-14 iulie și a inclus:
- întâlniri instituționale cu conducerea Ecopatrol Service și Ministerul Mediului din Armenia;
- organizarea unui workshop la Erevan (9 iulie), dedicat liderilor și coordonatorilor EPS;
- desfășurarea unui workshop practic în regiunea Syunik (11 iulie), cu echipa pilot a EPS.
Obiectivele strategice ale proiectului sunt:
- dezvoltarea unui cadru de integrare a competențelor internaționale ale rangerilor în structura EPS;
- elaborarea unui plan național de instruire și consolidare a capacităților;
- crearea unui curriculum de formare de bază, adaptat contextului specific din Armenia.
Propark contribuie astfel la construirea unui sistem de protecție a naturii mai eficient, prin profesionalizarea personalului responsabil de patrularea și conservarea biodiversității.
