- 13 feb
- 2026
Aplicarea criteriilor de responsabilitate ecologică în spațiile verzi din municipiul Brașov – eliminarea speciilor invazive
Propark – Fundația pentru Arii Protejate implementează în municipiul Brașov intervenții pilot în cadrul proiectului european NATURE-DEMO, finanțat prin programul Horizon 2020. Proiectul vizează aplicarea și demonstrarea eficienței Soluțiilor Bazate pe Natură (Nature-Based Solutions – NbS) în spațiul urban.
Literatura de specialitate și ghidurile europene privind implementarea NbS subliniază clar faptul că acest control al speciilor invazive reprezintă o condiție de bază pentru restaurarea ecologică și pentru asigurarea funcționalității pe termen lung a infrastructurii verzi urbane.
În acest context, Propark a aplicat instrumentul propriu de evaluare ecologică a spațiilor verzi – Ecolandscaping, dezvoltat și adaptat în cadrul proiectului NATURE-DEMO.
Rezultatele evaluării în teren au evidențiat prezența, în mai multe amplasamente urbane din Brașov, a unor specii cu caracter invaziv, unele cu agresivitate ridicată față de speciile autohtone și cu impact negativ semnificativ asupra habitatelor:
- corcoduș (Prunus cerasifera)
- salcâm (Robinia pseudoacacia)
De ce este necesară intervenția
Speciile invazive identificate au următorul impact negativ asupra habitatelor naturale:
- reduc diversitatea floristică locală
- afectează regenerarea și dezvoltarea speciilor autohtone
- modifică structura și funcționarea habitatelor naturale
- reduc habitatul speciilor de animale autohtone
- schimbă comportamentul speciilor de animale din habitatele naturale
În cazul municipiului Brașov, proximitatea față de arii naturale protejate – inclusiv Rezervația Naturală Muntele Tâmpa – amplifică relevanța intervenției, întrucât spațiile verzi urbane pot funcționa ca zone-sursă pentru dispersia speciilor invazive către habitate naturale valoroase.
Menținerea sau plantarea unor specii cu comportament invaziv contravine principiilor de:
- responsabilitate ecologică;
- conservarea biodiversității;
- reziliența pe termen lung a infrastructurii verzi;
- coerența între spațiul urban și rețeaua ecologică regională.
Prin urmare, intervenția nu reprezintă o acțiune punctuală de întreținere, ci o măsură fundamentată de restaurare ecologică.
Ce s-a realizat până în prezent
În baza evaluării efectuate prin instrumentul Ecolandscaping, Propark a solicitat sprijinul autorității publice locale pentru extragerea arborilor aparținând speciilor invazive identificate. Intervențiile se desfășoară în mai multe amplasamente stabilite de comun acord cu administrația locală (Griviței – mai multe zone, Saturn, Neptun, Dobrogeanu), acestea reprezentând zone pilot pentru aplicarea criteriilor de responsabilitate ecologică în spațiile verzi urbane.
Aplicarea Ecolandscaping a permis:
- diagnosticarea riscurilor pentru biodiversitate;
- fundamentarea deciziei tehnice de intervenție;
- integrarea criteriilor ecologice în procesul de gestionare a vegetației urbane;
- stabilirea unui cadru de monitorizare post-intervenție.
Ce urmează
Îndepărtarea speciilor invazive reprezintă o etapă preliminară.
În continuare sunt prevăzute:
- diversificarea vegetației prin introducerea de specii autohtone sau fără caracer invaziv;
- reconstrucția structurii vegetale în acord cu criterii ecologice;
- creșterea biodiversității;
- monitorizarea evoluției siturilor;
- intervenții de întreținere adaptativă pentru asigurarea stabilității pe termen lung.
Prin NATURE-DEMO, Propark contribuie la dezvoltarea și testarea unui model replicabil la nivel european, în care spațiile verzi urbane devin instrumente active de creștere a calității vieții locuitorilor, cu responsabilitate față de biodiversitatea urbană sau din habitate naturale limitrofe, componente funcționale ale infrastructurii verzi regionale.
