- 21 dec
- 2015
Gala Ariilor Protejate - Natura 2000 și dezvoltarea durabilă a României
Agenţia Metropolitană pentru Dezvoltare Durabilă Braşov împreună cu ProPark Fundația pentru Arii Protejate şi Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a organizat în perioada 16-18 decembrie 2015, evenimentul ”Gala Ariilor Protejate din România” care a avut loc la Hotel Aro, Braşov.
Evenimentul a avut ca temă centrală Natura 2000 și dezvoltarea durabilă a României şi a reunit administrații și custozi de arii protejate, reprezentanţi ai Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor dar și reprezentanți ai sectorului de afaceri, gestionari de resurse naturale și reprezentanți mass media.
Cu ocazia acestui eveniment a fost organizată o conferinţă de presă la care au participat: Ioana Bejan, manager proiect, Tiberiu Chiricheş – director executiv, Valentin Grigore - director Parc Natural Comana, Alexandru Colţoiu - responsibil educaţie ecologică, Parcul Natural Bucegi, Alin Ciulă - director executiv, Asociaţia Altitudine.
“Gala reprezintă o ocazie pentru profesioniştii care lucrează în ariile protejate să interacţioneze cu alţii factori interesaţi, să iniţieze posibile parteneriate, şi să viziteze arii protejate din imprejurimile judeţului Braşov. În acelaşi timp este un prilej de sărbătoare pentru că exemplele pozitive și reușitele din domeniul ariilor protejate au fost recunoscute şi premiate. În cadrul evenimentului au fost premiaţi administratorii care au dovedit că, dincolo de barierele administrative și financiare, pot obține rezultate de succes în administrarea unei arii protejate prin adoptarea unor soluţii inovative” a declarat Ioana Bejan manager proiect.
Câştigătorii primei ediţii ai Galei au fost următorii:
1. Ariile Protejate în sprijinul comunităţilor – secţiune dedicată proiectelor de succes cu una sau mai multe comunități - Societatea de Geografie Cholnoky Jeno
2. Împreună pentru natură- secţiune dedicată parteneriatelor cu o alte arii protejate, cu activități cu rezultate concrete pentru arii protejate sau pentru factorii interesați - RNP Romsilva, Administrația Parcului Natural Comana RA
3. Natura are prioritate – secţiune dedicată echipelor care au stopat activități cu impact potențial asupra ariei protejate - Asociația Altitudine
4. Natura pentru toţi- secţiune dedicată filmelor de prezentare despre aria protejată, cu scopul de a informare, conștientizare, educare – Film scurt - Parcul Natural Comana –Recreere şi relaxare
Film lung - Parcul Natural Bucegi
Premiile au fost decernate de Erika Stanciu şi Viorel Lascu secretari de stat, Ministerul Mediului, apelor şi Pădurilor.
Evenimentul a avut loc în cadrul proiectului ”Manageri Eficienți pentru o Rețea Natura 2000 eficientă - EME Natura 2000”, care are ca scop creșterea capacității de administrare a siturilor Natura 2000 din România prin dezvoltarea abilităților de comunicare ale administratorilor Natura 2000 și prin sprijinirea integrării unor elemente de conservare a biodiversitatii în procesul de planificare teritorială atât în interiorul siturilor, cât și în zonele vecine. Proiectul este finanțat de Comisia Europeană prin programul Life + Informare și Comunicare.