- 24 iun
- 2013
Prima generatie de Rangeri atestati!
Sâmbătă, 22 iunie 2013 prima generație de rangeri atestați, au fost premiați în cadrul unui eveniment special, Sezătoarea de la Parcul Național Retezat (Nucșoara). Cursanții sunt angajați sau voluntari în ariile naturale protejate din România și au fost deosebit de implicați în sesiunile de instruire teoretice și practice. În 11 zile de curs, organizat în doua module ( mai și iunie), s-au predat noțiuni de management al ariilor naturale protejate, managementul conservării biodiversității, tehnici de teren, acordarea primului ajutor,legislație, animație. Trainerii au fost impresionați de seriozitatea și entuziasmul dovedit de cursanții acest lucru reprezentând pentru ProPark un semn că demersurile pentru organizarea unor astfel de cursuri sunt deosebit de importante pentru activitatea din ariilor naturale protejate.
Cursul este atestat de către Autoritatea Națională de Calificare, Ministerul Educației, Cercetării și Sportului și Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale Şi Persoanelor Vârstnice.







