- 11 dec
- 2023
Programul Specialist Arii Protejate 2024
Vrei să devii Specialist Arii Protejate?
Înscrie-te la primul Program Specialist Arii Protejate de învățare mixtă al Centrului de Excelență pentru Natură!
Lucrezi pentru o arie protejată sau ești implicat în proiecte legate de arii protejate?
Îți dorești să te perfecționezi și să ai recunoaștere oficială a cunoștințelor și abilităților tale legate de managementul ariilor protejate?
Înscrie-te în noul Program Specialist Arii Protejate - Programul SAP 2024 - pe care Propark Fundația pentru Arii Protejate îl va începe în februarie 2024. Aici este Formularul de Înscriere!
Termen de înscriere: 22 decembrie 2023.
Acest program este unul de perfecționare, autorizat de Ministerul Muncii și cel al Educației și se va derula în perioada 5 februarie – 21 iunie 2024, prin cursuri față în față și online. Detalii legate de Programul SAP 2024, inclusiv cele referitoare la calendar le puteți găsi pe siteul CEN - Centrul de Excelență pentru Natură - Propark.
Prin acest program, traineri cu experiență practică în managementul ariilor protejate sau în domeniul conservării naturii, vor contribui în primul rând la dezvoltarea abilităților tale de a analiza și de a găsi soluții pragmatice pentru managementul ariilor protejate. Îți vor oferi informații utile și te vor încuraja să gândești abordări inovative, adaptate la provocările majore cu care se confruntă ariile protejate. Te vor stimula să cauți soluții pornind de la oportunitățile ce au apărut la nivel global și a celor care se conturează la noi în țară.
Programul este unul de învățare aplicată, cu sesiuni interactive, exerciții și discuții pe subiecte importante pentru managementul ariilor protejate.
Propark oferă o bursă celor ce vor fi selectați pentru această ediție a programului SAP. Bursa acoperă cea mai mare parte a cheltuielilor legate de acest program. Toate detaliile le puteți găsi aici.