- 25 iun
- 2015
Propark adventure: competiția a ajuns la un alt nivel!
Îin perioada 4-6 iunie 2015 CPNT și Propark-Fundația pentru Arii Protejate au organizat competiția Propark Adventure. La secțiunea EcoChallenge - între 275 de km și 320 de km pe ceasurile finisherilor, 11 echipe au luat startul, 5 echipe au încheiat traseul, 4 echipe s-au încadrat în timpul limită, s-a câștigat cu 40 de ore și jumătate. La secțiunea Outdoor Escape, care nu a fost mai ușoară, ci doar mai scurtă, au terminat 2 echipe din cele 7 care au luat startul.
”A fost tare, chiar dacă prima impresie a tuturor a fost cum că nu poate fi nimic greu în Munții Perșani cu altitudinea lor maximă de 1.100 m, nu a fost așa. Toate echipele, s-au luptat să termine această cursă, în care de multe ori se avansa cu cel mult 500 de metri pe oră.”, a spus Silviu Bălan, participant.
Concurenții au avut de trecut mai multe probe: Mountain Bike, Trekking, Caiac, Rapel, Pod Indian, Orientare pe Viză, Orientare pe Hartă, Tir cu Arcul, Treasure hunt în peștera, Tăiat lemne cu joagărul, Recunoscut frunze de arbori, Construirea unei căsuțe pentru păsări și Sărit peste garduri înalte de 2 m, arbori doborâți, cu bicicleta in spate, cea din urma proba fiind ”pregătită” de natură, nu de organizatori.
”A fost aventură pentru toată lumea, chiar și pentru voluntari, care au fost exatrordinari și cărora le mulțumim. Toată lumea s-a străduit mult peste limite, pentru ca această aventură să poată ajunge la final.”, a declarat Cezar Crican, Organizator CPNT.
Ne vedem la Propark Adventure 2016!
