- 31 iul
- 2019
ProPark este parte din Conferința Capacity building for Conservation 2019
În perioada 30 iulie - 1 august, colega noastră, Alina Ionita, reprezintă Propark-Fundatia pentru Arii Protejate la conferința Capacity building for Conservation 2019. Suntem mândri de faptul că putem prezenta la acest eveniment prestigios în lumea celor ce lucrează pentru conservarea naturii, primele planuri nationale si regionale din lume pentru dezvoltarea profesională a celor ce lucrează în acest sector. Planurile au fost realizate la inițiativa și sub coordonarea Propark cu sprijin financiar de la Bundesamt für Naturschutz BfN (Agenția Federală pentru Protecția Naturii din Germania) pentru Croația, Georgia și România și Republic Moldova (plan regional). Posterul și prezentarea Alinei Ioniță, specializată în domeniul formării profesionale pentru managementul ariilor protejate, le aveți mai jos. Ne bucurăm că Propark s-a înscris, prin rezultatele de până acum, între organizațiile care fundamentează la nivel mondial o nouă abordare pentru profesionalizarea domeniului de management al ariilor protejate, o abordare strategică, coerentă, bine integrată.
Detalii despre postere
https://conservationcapacity2019.co.uk/delegates/
Mai multe detalii despre conferință aici
https://conservationcapacity2019.co.uk/
Foto: Dan Dinu
