- 06 noi
- 2017
Regulamentul concursului de fotografie “GALA ARIILOR PROTEJATE” 2017
Concursul de fotografie din cadrul Galei Ariilor Protejate – 2017 are ca scop promovarea valorilor naturale și culturale din ariilor protejate din România.
La concurs sunt admise fotografii realizate în 2017, realizate în ariile naturale protejate din România, de către angajații/ voluntarii implicați în activitatea ariilor protejate. Se admite in concurs orice fotografie de natură (plante, animale, ciuperci, macro, peisaj natural - fără elemente umane, antropice, etc.)
Fotografiile trebuie trimise în format electronic, JPG cu latura mare de 2000px, pe următoarea adresă de mail: roxana.iordachescu@propark.ro.
Numărul maxim de fotografii admise de la o administraţie/ costode este de 3.
Fotografiile trimise trebuie să aparțină administraţiei/ custodelui ariei protejate, aceasta cesionând dreptul neexclusiv de folosire atât pentru promovarea concursului și implicit a Galei Ariilor Protejate 2017.
Fotograful își dă acceptul pentru cele specificate prin trimiterea imaginilor la concurs.
Fotografiile trimise nu trebuie să fi fost supuse unor procesări exagerate și/sau manipulări digitale. Nu se acceptă colaje.
Juriul va pune accent pe autenticitatea fotografiei, pe compoziție și mesaj, dar și pe originalitate.
Se va ține cont desigur și de conduită etică a fotografului.
Fotografiile înscrise în concurs trebuie să fie redenumite după următoarea structură: Nume administraţie/ custode - -Denumirea ariei protejate (ex 1. Asociaţia Carpaterra_Coloanele de Bazalt,ex. 2 – Administraţia Parcului Naţional Piatra Craiului_Parcul Naţional Piatra Craiului)
Termenul limită de trimitere este: 20 noiembrie 2017.
Câştigătorii vor fi anunţaţi la Gala Ariilor Protejate în data de 5 decembrie 2017.
Informaţii şi detalii:
Roxana Iordăchescu
Tel: 0724/03.36.04
Email: roxana.iordachescu@propark.ro
Photocredit: Csiszar Barna
