Manual de Educaţie Ecologică şi Arii Protejate |
Omul a evoluat în strânsă legătură cu natura care l-a înconjurat. Ce înseamnă de fapt „legătura” om-natură? Fără îndoială, răspunsul cel mai evident la această întrebare ar fi dependenţa strânsă a omului de sistemele naturale. Natura i-a oferit omului adăpost și resurse, cum ar fi apă, hrană, medicamente, materiale de construcţii şi un mediu climatic oportun pe baza cărora omul a putut supravieţui şi dezvolta civilizaţia şi tehnologia modernă de care dispunem.
Dar „legătura om-natură” înseamnă oare doar atât sau mai există şi alte aspecte mai puţin evidente şi conştientizate ale acestor legături? Natura a influenţat cultura umană în cele mai diverse forme. Exemplele sunt nenumărate şi includ: valorile spirituale, valorile artistice, folclorul, poveştile, legendele, basmele care conţin elemente din peisajul natural (de exemplu păduri) şi multe specii de plante şi animale (arbori bătrâni, plante medicinale, broaşte, păsări, lup, vulpe, iepure şi urs).
Bunicii noştri aveau cunoştinţe bogate despre multe specii de plante, ciuperci şi animale, şi ştiau bine ce fel de practici agricole şi silvice să aplice fără să deterioreze semnificativ peisajele naturale, menţinându-le productive şi bogate în specii de plante şi animale.
Oare activitățile umane pot aduce beneficii naturii? Din ce în ce mai multe evidențe ne arată că, foarte multe specii de plante și animale sălbatice devenite rare sau protejate precum și habitatele lor beneficiază în urma anumitor activități umane, inclusiv economice. De exemplu, multe practici de agricultură şi silvicultură contribuie la formarea şi menţinerea unor sisteme ecologice extrem de bogate în specii de plante şi animale.
Publicaţia şi anexele pot fi descărcate aici si aici.
Manualul Educaţie Ecologică şi Arii Protejate a fost elaborat prin intermediul proiectului "Natura în şcoli şi şcoala în Arii Protejate", finanţat prin granturile SEE 2009-2014, în cadrul Fondului ONG în România.
Utilizarea şi circularea acestui manual este gratuită.
Manualul este accesibil şi în varianta electronică în cadrul Bibliotecii Virtuale a Naturii pe www.pasaportnatura.ro.
Autorii manualului: Florentina Florescu, Paul Hac, Tibor Hartel, Katalin Kelemen, Judith Papp
Corectura text: Georgiana Andrei, Andra Croitoru, Laura Florescu, Ruxandra Niţu, Erika Stanciu
Ilustraţii: Paula Stanciu
Design: Lucian Frăţilă
Cuprins:
Descarcă Publicaţie