Background Image

Situl Natura 2000 Soveja

Aria naturală Soveja este situată în inima Carpaților de Curbură, în Munții Vrancei și se remarcă printr-un grad ridicat de împădurire (98,5%).

Situl are o suprafață de 4567 ha și este situat în întregime pe perimetrul administrativ al localității Soveja. Acesta prezintă o importanță deosebită pentru conservarea a 11 tipuri de habitate naturale protejate și 7 specii de animale, printre care și ursul brun. Un plus de valoare îl aduce și prezența în partea superioară a sitului a unor suprafețe de păduri virgine, neafectate de intervenții silviculturale.

Soveja, a fost populată încă din neolitic, când omul a găsit aici tot ce-i era necesar pentru supravieţuire. Aici au fost descoperite urme de locuire ce aparţin neoliticului târziu şi epocii bronzului. În vatra comunei s-a găsit şi un tezaur monetar.

În bine-cunoscuta comunitate Soveja sunt deschise două colecții muzeale. Colecția muzeală sătească „Memorial Soveja” reunește exponate păstrate de localnicii iubitori ai tradițiilor. Colecția muzeală etnografică „Casa Zestrea” din satul Rucăreni a fost înființată în 2003 de Maria Chiriță, o mare iubitoare a zonei. Aceasta a amenajat într-o casă tradițională o expoziție ce redă gospodăria tradițională locală. Dintre obiectivele culturale mai enumerăm Cimitirul ostașilor germani, Mausoleul de la Soveja și Mănăstirea Soveja.

Aria naturală oferă posibilități nebănuite pentru realizarea de fotografii deosebite. Un tur fotografic oferă șansa de a imortaliza peisaje naturale unice, animale sălbatice (urs brun, cerb, căprior, capră neagră, lup), instantanee din viața și cultura tradițională locală.

Într-un spațiu montan încă în mare măsură natural și sălbatic, se pot admira potecile ascunse cu urme de animale sălbatice, apele învolburate în care păstrăvul se simte ca acasă, locurile de camping în care liniștea și natura te cuceresc, traseele montane care-ți cresc adrenalina.


image

DESCOPERĂ TRADIȚIILE NOASTRE...

Soveja este o comunitate rurală situate în zona montană a Vrancei, într-un cadru natural dominat de frumusețea pădurilor sălbatice, care dispune de unele dintre cele mai vechi tradiții vrâncene.

Obiceiurile, folclorul, arta în Soveja sunt pline de aroma trecutului și a legendelor. Aici se mai păstrează tradiții nemaiîntâlnite în alte locuri, cum este „lăsatul fotei” (femeile își lasă fota roșie și îmbracă tot restul vieții una neagră; lăsatul fotei marchează momentul de maximă împlinire și maturitate a femeii).

Zona este deosebit de frumoasă, cu poieni însorite și flori colorate, cu animale sănătoase și oameni harnici și pricepuți, păstrători ai tradițiilor strămoșești, ce apreciază munca și natura. Aici, meșterii populari au învățat că natura, din care își iau materiile prime, trebuie conservată. De aceea populația locală păstrează resursele naturale pentru a le lăsa moștenire generațiilor viitoare ca și ele să poată beneficia de aceste valori.

Produsele tradiționale, pe care oamenii gospodari de la Soveja le produc în propriile gospodării (precum țuica de fructe, dulcețurile, siropurile, mierea de albine, carnea afumată, cașul afumat și alte tipuri de brânzeturi) sunt naturale, fără a folosi conservanți, aditivi sau coloranți sintetici. Sunt produse în armonie cu natura și nu afectează deloc mediul.

Localitatea Soveja este situată în vecinătatea ariei naturale protejate Soveja, iar unul din secretele preparatelor culinare tradiționale specifice locului este natura (apa, solul, aerul, vegetația) de la altitudini, protejată  de sursele de poluare, care conferă un gust deosebit produselor.

O tradiție veche în comunitate este arta folosirii plantelor. Dintotdeauna sovejenii au iubit natura, pentru că aceasta i-a fost singurul sprijin. Le-a oferit adăpost și hrană și, în momentele mai grele, leacuri pentru bolile de care erau chinuiți. Multe femei foloseau plante pentru a face leacuri, pe care nu le puteau altfel procura din cauza distanței față de oraș. Secretele rețetelor lor s-au păstrat moștenire de la mamă la fiică.

Soveja păstrează și aspecte caracteristice ale așezărilor vechi, precum și ale arhitecturii populare în lemn. Interiorul caselor de aici au menținut până în prezent amenajarea moștenită de la generațiile mai în vârstă, femeile realizând și acum piese textile de interior.


Galerie foto

Situl Natura 2000 Soveja


DESCOPERĂ PRODUCĂTORII NOȘTRI LOCALI...

Țica Geană

„De mică îmi plăcea să reproduc desenele sau modelele pe care le cosea bunica și mama. Eram tot timpul cu spiritul treaz și cu dorința năvalnică de a crea și eu mai mult, mai bine. Am căutat sa găsesc perfecțiunea în tot ceea ce făceam, fie că făceam ouă încondeiate, fie că mă așezam la război. Deși au trecut mulți ani de când coseam mărgele pe ie, încă îmi amintesc cu plăcere de acele clipe. Ardeam de nerăbdare să cos firul pe fotele pe care urma sa le îmbrac.

Părinții nu m-au înțeles... S-au scurs mulți ani de când eram o copilă, dar pasiunea nu m-a lăsat. De la 30 de ani, de când am hotărât să fac pe lângă treburile gospodărești și ceea ce-mi cere sufletul, dedic studiului și creației timp prețios. Sunt neobosită în căutările mele.”

Date de contact: Localitatea Soveja, Tel: 0763328683, 0760974167


Liviu Bălbărău

Păstrătoare a tradițiilor strămoșești, familia Bălbărău pregătește după metoda înaintașilor renumitul „cașcaval vrâncenesc”, un produs tradițional, deosebit de bun și specific zonei.

Odaia familiei Bălbărău, unde este preparat gustosul produs, este situată în tărâmul ursului, pe dealul Orjoaga. Apropierea de viața sălbatică nu l-a speriat însă pe Liviu Bălbărău, ba dimpotrivă, producătorul nostru apreciază natura și trăiește în armonie cu ea,  fapt redat în forma personalizată a cașcavalului.

Date de contact: Localitatea Soveja, Tel: 0724540449


Ferma căprițele lui Robert (Marcela Pricop)

În sfârșit am avut ocazia reală să testăm pe propria piele avantajele și dezavantajele vieții la țară. Un alt fel de "viață la țară" încercăm  cu un proiect al nostru: și anume o Fermă turistică. O fermă unde copii de la oraș să poată să vină in vizită, să vadă cum se îngrijesc animalele și de unde vine laptele, o ferma unde să puteți gusta din produsele noastre, si să vă puteți petrece o zi în aer liber. Este un vis care nu   este imposibil, dar este greu, necesitățile fiind foarte mari. Ne place să cautăm, să simțim, să înţelegem ceea ce ne înconjoară. Fiecare conversaţie ne îmbogăţeşte, ne ajută să înţelegem mai multe despre cum văd şi ceilalţi lumea. E plină  de emoţii, de zâmbete, de frumos, de natură, de artă, de obiecte care ne amintesc de originile noastre, de poveşti şi mai ales de suflete.

Sunt asistenă medicală de meserie din 1996. În 2004 am plecat ca mulți alți români în Italia. Speram la o viață mai bună, a fost o experiență de viață frumoasă, unde am învățat multe, acolo am invățat că trebuie să iți faci meseria cu seriozitate și să nu aștepți să primești nimic în schimb, doar salariul. Sunt mamă a doi băieți şi soţie de fermier. N-am o viaţă uşoară, dar e una frumoasă. Simt că trebuie să dăruiesc şi celorlalţi din bucuriile mele și din experiența mea.

Le mulțumim din suflet toturor celor care ne încurajează, ne susțin și ne cumpără produsele, care sunt facute cu multa dragoste si de calitate.

Date de contact: Comuna Răcoasa, Județul Vrancea, Tel: 0767 904 192
E-mail: marcelap@hotmail.it

Facebook: https://www.facebook.com/Ferma-capritele-lui-Robert-1696413574007941/