”CA LA NOI, LA NIMENEA”
Bogăția naturii din ariile noastre protejate este cel mai adesea însoțită de diversitatea, unicitatea și bogăția culturală a comunităților locale. Ariile protejate din România sunt suprapuse unor zone folclorice și culturale a căror conservare și promovare este parte din munca Dumneavoastră, a administratorilor și a practicienilor din arii protejate.
*Photocredit Vlad Dumitrescu
În acest an, v-am invitat ca în cadrul Galei Ariilor Protejate să fiți ambasadorii comunităților locale și să faceți cunoscută participanților bogăția etnografică și culturală a acestora, prin intermediul unor momente artistice. Publicul va fi invitat să aleagă cea mai reușită interpretare reprezentată prin cântec, dans popular prezentarea costumului/costumelor popular(e), prezentarea unui obicei sau a unei datini populare din zonă, tot felul de îndeletniciri, artă și meșteșuguri sau alte activități speciale.
Au ales și au pregătit cu grijă momente deosebite, iar apoi au confirmat participarea, cu mândrie și cu mult curaj, colegi de-ai noștri pe care abia așteptăm să îi vedem, să îi auzim, iar pe unii chiar și să îi atingem.
Moldova :
Ben Mehedin Fundația ADEPT Transilvania
Muntenia :
Constantin Turmac Fundația Snagov
Angela Pop și echipa Fundația Conservation Carpathia
Muntenia – Oltenia :
Andreea Geoiculeasa Parcul Național Cozia
Oltenia :
Elisabeta Juveloiu A.P.M. Gorj
Marioara Cenuse Direcția Administrarea Geoparcului Platoul Mehedinți
Ardeal :
Cătălina Ioana Dragoi & Anca Barbu Administrația Parcului Natural Grădiștea Muncelului Cioclovina
Erika Stanciu Propark – Fundația pentru Arii Protejate (organizator, în afara concursului)
Maramureș :
Claudiu Iușan Parcul Național Munții Rodnei
Horia Grosu Parcul Natural Munții Maramureșului
Seara culturală va fi deschisă de formația Hanu’ cu Bragă cu muzică tradițională / medievală.
De asemenea, la Gală vor avea onoarea și bucuria să îi ascultăm și pe reprezentanții Tarafului ”Țara Bârsei” din Brașov, orchestră populară întinerită periodic cu instrumentiști provenind de la Liceul de Artă și Facultatea de Muzică, în coordonarea dlui. profesor Petrișor Varga, încă din 1990.
Taraful ”Țara Bârsei” va acompania în cadrul evenimentului nostru un invitat special care, în mod voluntar și cu mult entuziasm, chiar și în alte întâlniri și evenimente legate de creșterea capacității și managementul în arii protejate, ne-a încântat cu voie bună și ne-a oferit muzică populară autentică, din toate zonele României. Pentru moment, vă lăsăm să ghiciți cine este acesta… sau acesta.
Să înceapă petrecerea !